Alin Trăşculescu anunţă noi investiţii în Vrancea şi atacă “gargara” lui Oprişan: “Lucruri care se văd, politicieni care doar se aud”
Asistam la cea mai mare scadere a burselor de la declansarea crizei economice la nivel global. O noua criza – cea a datoriilor statelor – ameninta Italia si Spania, tari cu economii importante la nivelul zonei euro. Romania trebuie sa fie extrem de precauta, iar acest mesaj a fost transmis cu insistenta in ultimele zile, atat de premierul Emil Boc, cat si de presedintele Traian Basescu. Suntem membri UE, iar Romania poate fi afectata de ultimele evolutii internationale in plan economic. Nu ne permitem nici o eroare.
Nu vom repeta greselile guvernelor PSD si PNL, care au cheltuit iresponsabil in 2004 si 2008, cu ochii pe procentele din sondajele de opinie. De altfel, Guvernul a transmis un semnal puternic mediului de afaceri, prin recenta rectificare de buget al carei obiectiv major este stimularea cresterii economice. Au fost alocate, la nivel national, 600 de milioane de euro pentru continuarea proiectelor incepute: lucrari la drumurile judetene si comunale, la retelele de canalizare si gaze, reparatii si constructii. Banii pentru investitii inseamna, in primul rand, locuri de munca si dezvoltare.
Potrivit acestui principiu, judetul Vrancea a beneficiat de la inceputul acestui an de importante alocari financiare pentru modernizarea infrastructurii. Au fost avute in vedere de catre guvern lucrari prin programele de reabilitare, modernizare sau asfaltare a drumurilor de interes judetean si de interes local, alimentari cu apa si constructia de baze sportive pentru care s-au alocat anul acesta peste 180 de miliarde de lei vechi.
S-au lansat licitatiile pentru atribuirea lucrarilor in cadrul proiectului prioritar „10.000 de km de drumuri judetene si de interes local”, din cadrul Programului National de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI). In Vrancea sunt prevazuti 48,7 de km de drumuri judetene si 150,7 km de drumuri comunale. Temenul pentru deschiderea tuturor ofertelor este 10 august. Pe 1 august, Ministerul Administratiei si Internelor a alocat fonduri importante pentru cofinantarea lucrarilor de investitii pentru reabilitarea sistemelor de furnizare a energiei termice in 3 orase din Vrancea: Focsani – 7 miliarde de lei vechi, Odobesti – 3 miliarde lei vechi, Panciu – 20 miliarde de lei vechi.
Am discutat astazi, la Ministerul Dezvoltarii, despre urmatoarea componenta a PNDI, proiectul prioritar „Sisteme de canalizare, epurare a apelor uzate si alimentarea cu apa a localizatilor”. In scurt timp vor fi lansate licitatiile si pe aceasta componenta, care va include si in Vrancea obiective de canalizare si epurare a apelor uzate si investitii in alimentari cu apa a localitatilor. Reamintesc ca a fost scoasa la licitatie, pe o alta componenta a PNDI – “Modernizarea localitatilor romanesti” – realizarea a 29 de crese si gradinite in localitati din mediul rural.
Am trecut impreuna, incepand din 2010, printr-o perioada extrem de grea si este posibil sa ne astepte noi provocari. Au fost masuri de reforma pe care PDL le-a sustinut in ciuda evolutiilor din sondajele de opinie. Si, cu toate ca in 2012 vor fi din nou alegeri, preferam sa guvernam cu responsabilitate, fara a pune in pericol lucrurile bune facute pana acum. Drept marturie a corectitudinii masurilor pe care le-a sustinut PDL la guvernare, stau aprecierile delegatiei FMI, BM si CE la Bucuresti , care confirma ca actiunile Guvernului au dus la stabilizarea economica a Romaniei si la o crestere economica sanatoasa.
Cred ca, in astfel de momente, oamenii devin sceptici fata de promisiunile politicienilor si realisti in a evalua actiunile guvernelor. Imaturitatea liderilor USL, Ponta si Antonescu, este in aceste zile dezarmanta, iar imaturitatea liderilor locali ai aliantei socialiste, de tipul lui Marian Oprisan, este de-a dreptul ridicola. Chestionat de un ziar local in legatura cu faptul ca judetul Vrancea este masiv subventionat de la bugetul central, pentru ca nu a incurajat la timp dezvoltarea economica, Oprisan a dat vina pe Ceausescu, care nu i-a lasat mostenire mai multe fabrici.
Acum o luna era pregatit sa iroseasca 6 miliarde de lei din bugetul judetului pentru organizarea unui referendum fara obiect. In aceste zile, presedintele Consiliului Judetean a ratat totusi esentialul: a uitat sau n-a stiut niciodata ca un politician trebuie sa fie in primul rand responsabil. Si decent.
Articol preluat de pe site-ul deputatului PDL de Vrancea, Alin Trăşculescu
Related posts:
- Politicienii rad de noi? S-a schimbat roata! Incepem prin a-i imita, dar nu la fapte rele, doar la … ”gargara” si teorii ! ;) Cand politicienii intarzie la conferintele de presa jurnalistii se tin...
- Senatoarea Sorina Placinta si fostul prefect Catalin Vrabie, cei mai matinali politicieni care au fost la vot Oamenii politici din Vrancea au inceput sa voteze de la...
- Oprisan a semnat in fata presei contractul de management al deseurilor, dupa care a trecut la atac: ”Traian Basescu este un dictator lipsit de bun simt!” Biroul de Presa al Consiliului Judetean a organizat o conferinta...
- Politicieni ca «Vanghelie care este» si jurnalisti precum «Prelipceanu cap-turat de vant(u) murat» se mira ca un senator a fost blocat in trafic de procurori! Retinerea senatorului PSD Catalin Voicu de catre procurorii DNA a...
- Viorel Ciubuc lansează un atac dur la adresa Curţii Constituționale, pe care o numeşte… neconstituțională! (II) Inginerul focsanean Viorel Ciubuc, considerat de comunisti dusman al poporului...
Dacă da, n-ar fi rău să socializăm pe Facebook, poate îţi vom oferi şi alte ştiri interesante! Un clic mai jos, pe LIKE, şi vei afla noutăţile noastre, când vom posta pe Facebook cele mai importante articole. Iată-i, în continuare, pe câţiva din prietenii ziarului nostru cărora le-a plăcut cel puţin un articol din cele "răsfoite" :) !
Dacă vrei, te poți abona foarte ușor, iar noi îți vom trimite o singură dată pe zi cele mai importante știri care te-ar putea interesa! Fii primul care le află! Fii informat!











penibil, altceva n-ai ce sa zici. Pai du-te dom Trasculescu si numara patinatorii de pe patinoarul facut de Placinta si dupa aia vorbeste de gargara. Si apropo, bursele si-au revenit si gargara matele nu mai are obiect. Mai uite-te si matale pe alte ziare decat ziarele de partid…
poate doreste sa ne explice care este legatura dintre burse si pensii sau asistenta medicala ? Desigur nu este sarcina mea sa educ economic dar as sublinia totusi ca atat pensiile cat si asistenta medicala sunt asigurari. Asigurari inseamna ca trebuie sa-i dai omului pensia si asistenta medicala la care te-ai obligat. Cu bugetarii puteti teoretic sa faceti bors cu ei dar la pensionari si asiguratii medicali le-ati luat banii si trebuie sa le oferiti ceva in schimb, pentru ca altfel se cheama furt. Nu are nicio treaba cu bursele. Nu aveti voi dreptul sa luati banii oamenilor si sa faceti tampenii cu ei, patinoare si sali de sport pe care nu le foloseste nimeni doar ca sa va luati voi comisioane.
Draga Mos Craciun, Adu-i te rog lui Dan Butnaru o pereche de patine, ca sa poata sa-si implineasca un vis din copilarie, pentru ca a ramas obsedat de patinoare. Si mai adu-i un abonament la un ziar economic, pentru ca are niste lecturi recente din carticica socialismului usl-ist, dar nu-i invata ce trebuie. “Standard and Poor’s a redus vineri ratingul economiei Statele Unite pentru prima data in istoria agentiei. Ratingul “AAA”, cel mai bun posibil, a fost redus cu o gradatie “AA +”, a anuntat intr-o declaratie S & P, prima agentie care ia aceasta masura, anunta AFP”. Bursele, evident, nu au nici o legatura. Esti un erou al ……………………, db-ule.
Mai dati cate ceva si la Oprisan, la Consiliul Judetean, ca sta prost de tot cu banii i perioada asta. Nu are cu ce merge la mare!
@ Garbea
Si ce faceti, dati petrecere ? Nu explodeaza nimic, deci nu aveti motiv de bucurie. Treaba e foarte simpla, voi ati luat banii pensionarilor si trebuie sa-i dati inapoi, e un simplu contract de imprumut. La fel si la asiguratii medicali, le luati banii si trebuie sa le oferiti servicii medicale. Nu puteti sa le oferiti servicii medicale, nu le mai luati banii, e foarte simplu. Cat despre America nu le purta tu lor de grija ca ei nu au de-alde Basescu si Boc la guvernare. Vor fi ceva valuri dar isi vor reveni si probabil ca Europa va castiga ceva in plus la bonitate din razboiul asta al rating-urilor. Se pare ca le-a iesit pe nas americanilor joaca asta cu rating-urile. Dar discutia asta chiar nu are rost, noi avem catastrofele noastre la guvernare si noi discutam despre finetzuri de astea cu rating-urile.
@ Garbea. Mah, da pe la Constanta, pe la Bucuresti nu va uitati ? Sau deja acolo e doliu la PDL ? Cred ca e slab de tot Mazare la turism ca a strans doar 250.000 de oameni la festivalul lui de moda. Nu-i asa ? Voi, tot cu frunza lu Udrea si cu ascetzii ei religiosi, aia care cu 1 dolar in buzunar vor sa faca turul lumii ? De la aia vreti voi bani ? Si Oprescu tre sa fie tot slab cu stadionul lui. Deci ca sa va bucurati si voi putin va zic de pe acum primarii la Bucuresti si la Constanta. Vor fi Oprescu si Mazare, asa slabi si antiportocalii cum sunt ei.
@dan butnaru Nu a luat nimeni banii pensionarilor. De unde ai scos asta? Ai securisti, generali, magistrati cu sute de milioane de lei pensie in familie? Au pierdut mai mult prin inflatie, marea masa a pensionarilor. Daca acceptau ce a cerut Basescu, acum erau ok. Se vor readuce pensiile, in curand, la o rata actualizata. Mai lasa-ne cu furtul tau, sunt mesaje standard, asa va invata la usl.
Sunt fostul prim ministru Ciorbea si Dan Butnaru va conduce PNTCD in Vrancea, in curand. Votati-l pe el si pe Marian Oprisan.
Lasati-l in pace pe db, e cel mai prolific comenator anti pdl pe care il avem. E atat de bun ca in curand Ponta ni-l va lua la Bucuresti, sa comenteze pe gandul.info impotriva lui Base.
@ Ciorbea. Mai exista PNTCD ? Nu ma intereseaza draga, PNTCD-ul si-a mancat coliva. Sunt morti, exact ca si PDL-ul.
Sigur ca exista PNTCd. Erau 4, au mai ramas 3, Luca si Matei. Sunt buni. Putini, dar buni. lasati-i in pace. Presedintele se ridica singur in picioare, deci e bine.
Mda.. ce sa zic despre acest personaj numit trasculescu.. TOTI POLITICIENII SUNT MINCINOSI, PROMIT MULTE, BLA BLA STIM TOTI DESPRE EI..
Marian, daca toti politicienii sunt mincinosi, atunci nu mai citi ce spun ei. Esti in plin paradox. Voteaza cu popii, nu mai citi ce spun politicienii.
Paradoxal citesc..da stii de ce ? ma intereseaza noul trend in minciuni…
@ Marian: Avem niște reguli clare în privința comentariilor, pe Vrancea Media. Fără acuzații nedovedite și fără jigniri. Vă rugăm să le respectați.