Galati: Trei tineri sunt cercetaţi pentru furt calificat
La data de 16.03.2010, în urma cercetărilor efectuate, poliţiştii din comuna Cuca i-au identificat şi au probat activitatea infracţională a lui O. Viorel, F. Dimofte, ambii de 17 ani şi G. Sorin de 21 ani, toţi din Cuca. Aceştia, în noaptea de 18/19.02.2010 au sustras din curtea locuinţelor lui A. Dumitra de 65 ani şi D. Zamfira de 67 ani, din localitate, 45 de păsări, 600 kg de porumb şi alte bunuri casnice ( nicovală, drujbă, bormaşină). Celor trei le-a fost întocmit dosar penal, fiind cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat.
La volanul unui autoturism neînmatriculat
La data de 16.03.2010, în jurul orei 15.00, o patrulă de siguranţă publică din cadrul Secţiei 2 poliţie l-a depistat în trafic, pe str. Ghe. Doja din municipiul Galaţi, pe A. Mihăiţă de 34 ani, din Galaţi, în timp ce conducea un autoturism cu număr de înmatriculare provizoriu, expirat din data de 22.10.2009. Bărbatului i s-a întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat.
Informatii primite de la BIROUL DE PRESĂ AL I.P.J. GALAŢI



Cele mai recente
