|

Incendiu puternic la o gospodărie din Pufeşti



În data de 02.02.2012, în jurul orei 21.50, un apel, primit prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, la dispeceratul integrat ISU – Ambulanţă, anunţa producerea unui incendiu în comuna Pufeşti, izbucnit la proprietatea numitului Toader S.
Pentru localizarea şi lichidarea incendiului s-a deplasat la faţa locului un echipaj din cadrul Secţiei de Pompieri Adjud, cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi şase subofiţeri, pompierii militari acţionând în colaborare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Pufeşti.

Datorită intervenţiei prompte a pompierilor, s-a reuşit să se împiedice propagarea incendiului la întreaga locuinţă. În urma acestuia au ars cca. 3 mp din plafonul unei camere şi s-a deteriorat un perete al locuinţei, evenimentul fiind, cel mai probabil, provocat de un coş de fum amplasat ori neprotejat termic faţă de materiale combustibile.

Intervenţii S.M.U.R.D.
În intervalul 2-3 februarie a.c., personalul specializat din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea a fost solicitat, prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, să intervină pentru soluţionarea a opt situaţii medicale de urgenţă.

Astfel, s-a intervenit în municipiile Focşani şi Adjud, cât şi în comunele Păuneşti şi Pufeşti, paramedicii din cadrul Secţiei de Pompieri Adjud şi Detaşamentului de Pompieri Focşani acţionând pentru acordarea primului ajutor calificat şi transportul pacienţilor la spital, unde au fost preluaţi de medicii de gardă din cadrul Spitalului Municipal Adjud – Centrul de Primire Urgenţe, Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Focşani – Unitatea de Primire Urgenţe.

Printre cele mai frecvente motive pentru care au fost solicitate echipajele S.M.U.R.D. au fost afecţiunile cardiace, intoxicaţiile etanolice şi diferite traumatisme.
Echipajele S.M.U.R.D. din cadrul inspectoratului au continuat misiunile de patrulare în vederea identificării persoanelor fără adăpost din municipiile Focşani şi Adjud. În urma acestora a fost preluată numita Liofida B., în vârstă de 45 ani, din zona Gării Adjud, care prezenta insuficienţă respiratorie, subfebrilitate şi stare generală alterată.

După ce i-au acordat primul ajutor calificat, paramedicii au transportat-o la Centrul de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Municipal Adjud.

Duminică, 5 februarie a.c., se împlinesc doi ani de când Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (S.M.U.R.D.) a fost înfiinţat în judeţul Vrancea prin operaţionalizarea a două echipaje de prim ajutor, unul în cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani iar cel de-al doilea în cadrul Secţiei de Pompieri Adjud.

La data de 05.02.2010, în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor publice locale, personalului inspectoratului, dar şi în prezenţa familiilor acestora, cele două ambulanţe tip B2, împreună cu echipajele ce le încadrau, primeau binecuvântarea preotului pentru a putea porni în nobila misiunea ce le era încredinţată, aceea de a salva vieţi.
Solicitările nu au întârziat să apară. La câteva ore după ce au primit într-un cadru oficial undă verde pentru a pleca pe teren, un apel primit prin intermediul numărului unic de urgenţă 112 anunţa că o persoană, în vârstă de 48 ani, a alunecat pe gheaţă şi a suferit un traumatism la şoldul stâng.

La faţa locului s-a deplasat imediat echipajul S.M.U.R.D. din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani care a urmat procedurile de prim-ajutor calificat. Pacienta era în parametri normali, iar echipajul a folosit o atelă pentru imobilizarea piciorului, după care a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” unde a fost preluată de medicul de gardă din cadrul Unităţii de Primire Urgenţe. Prima misiune a fost îndeplinită cu succes, la fel ca şi următoarele mii ce au continuat să apară.

Personalul ce încadrează ambulanţele S.M.U.R.D. a urmat cursuri de pregătire în acordarea primului ajutor calificat privind efectuarea procedurilor de descarcerare şi alte operaţiuni de salvare, cu toţii deţinând certificatul de absolvire prin care sunt atestaţi pentru ocupaţia de paramedic. Misiunile acestora au urmărit îndeplinirea obiectivelor care stau la baza acordării primului ajutor calificat în fază prespitalicească şi salvării persoanelor, conform competenţelor legale privind atribuţiile şi misiunile inspectoratului. Intervenţiile la care sunt solicitate echipajele S.M.U.R.D. includ toate urgenţele ce pun viaţa persoanelor în pericol imediat, astfel: accidente rutiere, explozii, accidente de muncă sau casnice, stări de inconştienţă, stop cardiorespirator, suspiciuni de infarct, insuficienţe respiratorii acute şi, nu în ultimul rând, accidente cu victime multiple.

Pe parcursul acestor doi ani, structurile de intervenţie din cadrul S.M.U.R.D. Vrancea au fost solicitate pentru soluţionarea unui număr de 3691 acţiuni (din care 298 pe parcursul lunii ianuarie 2012). În urma acţiunilor la care au participat echipajele S.M.U.R.D., au fost asistate 3.606 persoane (3238 adulţi şi 368 copii). Misiunile echipajelor S.M.U.R.D. au reprezentat 58,28 % din totalul intervenţiilor inspectoratului în cursul anului 2011, în medie 5,27 evenimente/zi.

La 24 septembrie 2010, cu ocazia aniversării la Târgu Mureş a 20 de ani de când a luat fiinţă Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare o echipă din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea a fost prezentă la aceste manifestări, alături de ceilalţi paramedici din toată ţara.

În data de 07.09.2011, în prezenţa domnului subsecretar de stat dr. Raed Arafat din Ministerul Sănătăţii şi a reprezentanţilor altor autorităţi şi instituţii publice, s-a operaţionalizat Dispeceratul integrat ISU –Ambulanţă, acesta fiind al cincilea dispecerat pilot din ţară şi primul pe zona Moldovei. Integrarea dispeceratului a însemnat concentrarea în acelaşi loc a resurselor umane şi materiale care deservesc cele două instituţii, măsură prin care s-a reuşit eficientizarea resurselor de intervenţie dar şi o colaborare directă, mult mai bună, între toate instituţiile şi serviciile care au rol în acordarea asistenţei medicale de urgenţă.

În baza unei proceduri încheiate la nivel naţional între Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerului Sănătăţii şi având în vedere atenţionarea meteorologică COD GALBEN, transformat apoi în avertizare de COD PORTOCALIU de vreme geroasă, valabile pentru sfârşitul lunii ianuarie şi începutul lunii februarie a acestui an, echipajele S.M.U.R.D. din cadrul inspectoratului, împreună cu cele S.A.J., au desfăşurat misiuni de identificare şi transport a persoanelor fără adăpost. În situaţiile în care au fost identificate astfel de cazuri sociale, li s-a acordat primul ajutor, ulterior fiind transportate fie la unităţile spitaliceşti, dacă necesitau investigaţii medicale suplimentare, fie la centre de cazare temporară puse la dispoziţie de autorităţile locale.

În perioada următoare, Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare va deveni operaţional atât în oraşul Panciu cât şi în comuna Vidra, în urma repartizării judeţului Vrancea, la începutul lunii decembrie 2011, a două ambulanţe noi în urma unui proiect derulat de Ministerului Sănătăţii.

„La împlinirea a doi ani de existenţă a echipajelor S.M.U.R.D. în slujba vrâncenilor vreau să-i felicit pe toţi cei care au pus îndeplinirea misiunilor mai presus de alte obiective personale, pe toţi aceşti paramedici care, nu o dată au avut ocazia de a ţine, la propriu, în mâinile lor viaţa unui om. În perioada următoare ne vom lărgi aria de intervenţie a ambulanţelor S.M.U.R.D. astfel încât să putem ajunge în timp optim la cetăţenii a căror viaţă este pusă în pericol în cât mai multe puncte ale judeţului.” a transmis domnul locotenent colonel Flaviu-Dorel Chiscop, inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Anghel Saligny” al judeţului Vrancea.

Comunicat primit de la ISU Vrancea

Related posts:

  1. Incendiu puternic la o casă din Clipiceşti Incendiu la o locuinţă din satul Clipiceşti Astăzi, 2 februarie...
  2. Incendiu puternic în comuna Homocea În data de 19.09.2011, în jurul orei 13.00, un apel...
  3. Incendiu puternic la o casă din comuna Ţifeşti Intervenţii S.M.U.R.D. În data de 21.12.2011, personalul specializat din cadrul...
  4. Incendiu puternic la o casă din Milcovul, cel mai probabil de la un coş de fum deteriorat În data de 13.12.2011, în jurul orei 11.50, un apel,...
  5. Incendiu puternic în comuna Coţofăneşti Intervenţii S.M.U.R.D. În intervalul 14-15.11.2011, personalul specializat din cadrul Inspectoratului...
Te-a interesat articolul? Îţi place Vrancea Media?
Dacă da, n-ar fi rău să socializăm pe Facebook, poate îţi vom oferi şi alte ştiri interesante! Un clic mai jos, pe LIKE, şi vei afla noutăţile noastre, când vom posta pe Facebook cele mai importante articole. Iată-i, în continuare, pe câţiva din prietenii ziarului nostru cărora le-a plăcut cel puţin un articol din cele "răsfoite" :) !
Nu intri zilnic pe Facebook? Atunci, poți să primești pe mail, gratis, articolele noastre!
Dacă vrei, te poți abona foarte ușor, iar noi îți vom trimite o singură dată pe zi cele mai importante știri care te-ar putea interesa! Fii primul care le află! Fii informat!

Introdu adresa de email:


Citeşte şi alte ştiri despre: , ,

ATENŢIE!
Comentariile care conţin injurii, expresii cu conotaţii sexuale, atacuri nefondate, ironii ieftine ori acuzaţii nedovedite nu vor fi publicate sau vor fi cenzurate parţial. Mulţumim pentru înţelegere!