VIDEO: Soţii Tutoveanu, înmormântaţi. Andra şi Ciprian, dar şi băieţelul lor, au fost conduşi pe ultimul drum
UPDATE 3: Detalii despre cum s-a produs accidentul puteţi citi dând clic AICI !
UPDATE 2: Aproape 1000 de persoane i-au condus pe ultimul drum pe soţii Andra şi Ciprian Tutoveanu, şi pe bebeluşul lor de o lună, toţi morţi în dramaticul accident de circulaţie de acum câteva zile. Din respect pentru familie, cunoscuţi şi apropiaţi, dar şi pentru a le proteja cea de pe urmă imagine, Vrancea Media publică doar fotografii şi imagini video care să se încadreze în cele precizate anterior. Dumnezeu să le ierte greşelile! Odihnească-se în pace!
UPDATE 1: Preotul a terminat slujba de acasă, iar sicriele au fost duse la Biserica din centrul oraşului, de lângă Casa de Cultură.
La Mărăşeşti durerea e grea, iar cuvintele de prisos pentru cei care i-au cunoscut pe soţii Andra (33 de ani) şi Ciprian Tutoveanu (37 de ani). Cei doi şi bebeluşul lor de doar o lună, vor fi îngropaţi astăzi în Cimitirul din Mărăşeşti, după ce preotul va face două slujbe. Una pentru că astăzi este sărbătoare creştin-ortodoxă, alta pentru înmormântarea propriu-zisă.
În curând, Vrancea Media va posta pe site imagini de la Mărăşeşti, respectând, totuşi, intimitatea familiei şi fără a oferi secvenţe detaliate de la înmormântare. “Vrem să rămână în mintea oamenilor drept acea familie tânără, veselă şi la locul ei, pe care o cunoşteam cu toţii. Dumnezeu va avea grijă de fiecare şi ne va ierta tuturor păcatele, dacă ne mântuim”, a spus una din persoanele care a ajuns să-i cunoască pe cei doi.
La această oră, preotul este la familia Tutoveanu acasă, în apartamentul din Mărăşeşti, pentru a mai face o mică slujbă necesară mutării sicrielor în Biserică, înaintea ca acestea să fie duse la cimitir. Slujba de înmormântare propriu-zisă va fi oficiată după orele 12.00.
Related posts:
- FOTO: Andra şi Ciprian Tutoveanu, din Mărăşeşti, au murit în accidentul din Ialomiţa. Vlad Alin Buhai, un fotbalist de 23 de ani, se afla la volan! Imagini de la slujba de înmormântare puteţi găsi AICI ....
- Inspectorul Radu Emil şi-a pierdut fiica, Andra Tutoveanu, în accidentul din Ialomiţa UPDATE: Detalii despre groaznicul accident puteţi citi AICI ! Profesorul...
- Primarul Bacinschi paveaza si ilumineaza ultimul drum al focsanenilor Primarul Decebal Bacinschi se afla aproape de finalul celui de-al...
- Plutonierul major Nica Liviu va fi condus maine pe ultimul drum Mâine, 13 noiembrie 2010, începând cu ora 12.00 plutonierul major...
- Ciprian Nica: PDL şi Guvernul Boc sunt mai răi decât au fost Ceauşescu şi PCR Deputatul PSD de Vrancea, Ciprian Nica îşi exprimă dezacordul în...
Dacă da, n-ar fi rău să socializăm pe Facebook, poate îţi vom oferi şi alte ştiri interesante! Un clic mai jos, pe LIKE, şi vei afla noutăţile noastre, când vom posta pe Facebook cele mai importante articole. Iată-i, în continuare, pe câţiva din prietenii ziarului nostru cărora le-a plăcut cel puţin un articol din cele "răsfoite" :) !
Dacă vrei, te poți abona foarte ușor, iar noi îți vom trimite o singură dată pe zi cele mai importante știri care te-ar putea interesa! Fii primul care le află! Fii informat!

















[...] de la slujba de înmormântare puteţi găsi AICI [...]
Ce poti sa spui in fata acestei tragedii?!…O,Doamne,Dumnezeule!!!Fara cuvinte…
Sa le fie tarana usoara. Condoleante familiei si prietenilor!
Dumnezeu sa-i ierte!:(
o tragedie ce sa spun sa le fie tarana usoara si ca bunul Dumnezeu sa-i aiba in paza . condoleante familiei
SINCERE CONDOLEANTE FAMILIEI RAMASE IN VIATA
DUMNEZEU SA-I BINECUVANTEZE
…………………………………………………….. …
DUMNEZEU SA-I ODIHNEASCA!
O DURERE CE O SA RAMANA IN SUFLET…MEREU.
AU FOST NISTE OAMENI DEOSEBITI………NU O SA-I UITAM NICIODATA SI O SA RAMANA IN AMINTIREA NOASTRA PENTRU TOTDEAUNA.
UN COLEG DE AUR…PUTERNIC, PLIN DE VIATA SI RESPECTUOS.
NOUA COLEGILOR TAI NU NE VINE SA CREDEM CA NU VEI MAI VENI LA IASI( LA INCHIDERILE DE LUNA)…….PRIVESTE-NE DE SUS, CIUMPIAN SI NU UITA CA NOI NE VOM AMINTI DE TINE MEREU.
COLEGII DIN REGIUNEA MOLDOVA- IASI.
DUMNEZEU SA-I IERTE.
Nici nu stiu ce ar trebui sa spun… Poate doar ca ati luat cu voi si fericirea noastra ;( Toti ziceau ca ati fost facuti unul pentru altul si se pare ca nu s-au inselat. N-o sa va uitam NICIODATA!!! Ati fost si o sa ramaneti mereu un model pentru toti cei care iubesc cu adevarat. Dumnezeu sa va odihneasca in pace si sa aiba mila de voi, macar pentru lacrimile celor de aici
(
dumnezeu sa-i odihneasca!!!!saracul copil!!!
saracul copil nici n-a apucat si el sa traieasca macar doi ani !!!!